Legături externe

April 21, 2011 1 comment

Deschid aici o ușă din inima mea, pe care am lăsat-o întredeschisă acum vreo 3 ani.

Experiența mea americănească pot să o rezum la: 3 luni și 3 zile, 3 luni de chin și 3 zile de vis. Am plecat singură și cam așa m-am simțit pe tot parcursul șederii mele acolo, deși eram înconjurată de oameni.

După 11 ore de zbor, am ajuns în aeroportul din Chicago, unde am aflat că nu am legături decât a doua zi dimineață. A urmat o noapte pe scaunele din aeroport, în compania unor sloveni, cu aerul condiționat bătându-mi în ceafă, în imposibilitatea de a pune ceva pe mine pentru că lacătul de la geamantan se blocase. Încă din acel moment îmi doream să mă întorc și nu credeam că o să rezist încă o zi.

Poate ar trebui să spun că mă adaptez greu la locuri noi și mi-e dificil când ies din zona mea de confort. Călătoria asta a fost un moment sincer cu mine, când m-am cunoscut mai bine și, deși sună clișeistic, când mi-am depășit limitele.

Depărtarea de casă m-a învățat să apreciez mai mult țara mea, locurile natale (am avut cele mai ciudate doruri în America), să-mi schimb părerea despre oamenii pe care îi numeam prieteni, despre ce înseamnă să ai satisfacția muncii și mult mai multe, învățăminte la care o să fac apel și în viitor. Mi s-a confirmat ceea ce știam deja, că lumea asta este o cutie de chibrituri. Câte șanse sunt să pleci singur din România, să ajungi pe alt continent, într-un sătuc și să dai peste o grămadă de români, unii chiar din orașul natal?

Acum tot ce mă leagă de America este o prietenie, amintiri și poate sentimentul că aș fi putut face ceva acolo.

Categories: Loredana

America mea

April 10, 2011 6 comments

…primele gânduri….primul şi ultimul post de natură emoţională

De ce America mea? Pentru că America e atât de extinsă şi diferită încât fiecare persoană are altă percepţie asupra acestei puteri mondiale. America mea pentru că îmi voi exprima opinii pur personale.

Aşadar, aproximativ 2 ani şi 3 luni a durat Aventura; timp în care am învaţat enorm de multe, am şi pierdut multe, am aflat ce vreau şi, mai important, cum vreau.

Cum văd eu America?! Succinct: America este ”overrated” pentru mulţi. E o cultură total diferită, o civilizaţie şi mai diferită, de fapt, o civilizaţie care aduce mai mult a cultura  corporatistă. Ce m-a impresionat este uşurinţa cu care poţi avea  un tari decent,  uşurinţa cu care poţi realiza unele lucruri  pe care în altă parte a lumii ţi-ar lua ani sau poate zeci de ani.

Ce m-a dezamăgit: superficialitate şi indiferenţa americanului. Asta nu o să pot să înţeleg niciodată. Mie, sincer, ca mod de viaţă, America, nu mi se potriveşte din x motive dar…nu o să pot să înţeleg de ce americanul de rând se mulţumeşte să stea într-o colivie.

Cum m-a schimbat pe mine America: am devenit mai rece, mai hotarât, mai indiferent şi mai puţin implicat emoţional în relaţiile pe care le am, indiferent de natura lor, să zicem că am devenit mai prudent. În schimb, acum, persoanele  pe care înca le mai consider prieteni şi dupa ce am ajuns în ţară sunt pentru mine ca o familie, le respect şi le iubesc ca pe propria-mi familie. Doar cu aceste persoane  am ajuns să fiu eu , în rest parca sunt într-un rol…..cel puţin până când am destul contact cu persoana respectivă ca să îmi dau seama daca îl pot sau nu considera prieten. Doar cu familia(incluzând aici prietenii din Ro şi cei din USA) pot să mai fiu eu …..şi doar în preajma lor mă simt bine/confortabil. Pe plan profesional USA m-a învăţat un lucru: nimic, dar absolut nimic în viaţă nu e imposibil.

Ce am pierdut în SUA: în primul rand, m-am pierdut pe mine copil, inocent şi cât de cât superficial, acel “eu” pe care ştiu că inevitabil l-am ingropat şi, probabil,  în state am mai pierdut nevoia de a fi alături de cineva drag  atunci când nu ma simt bine.

Ce am câştigat: mai multă încredere, determinare, hotărâre şi putere de a realiza ceea ce îmi propun. Am învaţa să sacrific anumite lucruri dacă situaţia o cere. Am învaţat să-mi apreciez familia şi prieteni adevăraţi şi să îi ţin lângă mine.

PS: schimbarea şi influenţa cea mai importantă pe care America a avut-o asupra mea a fost la nivel sentimental.  Am învăţat să pierd si sa accept.

Categories: Alexandru Tags: , ,

Doi ani de vacanță

April 9, 2011 4 comments

Primii doi ani de America au fost lejeri. Am ajuns aici cu două valize cu haine și cu gândul că poate rămân, daca îmi place. Și mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam.

Doi ani m-am luptat cu o economie în declin, multă muncă la două joburi, bani puțini, plătit chirie, facturi și mobilat o mică garsonieră. Și deși nu mi-am dat seama, mi-a fost bine. E un sentiment foarte tare să știi că ești pe picioarele proprii, că tu te întreții și că ai grijă de tine, că poți avea grijă de tine singură. A fost și foarte stresant, pentru prima dată în viață m-am confruntat cu dileme financiare ce până atunci fuseseră rezervate alor mei.

Și totuși, stresul de atunci nu este nimic pe lângă ce a urmat. Prin vara lui 2010 au inceput să se simtă cum economia iși revine. Am renunțat la un job, și am luat mai multe ore la restaurant, am început să caștig mai bine, deci să am mai puține probleme și mai mult timp liber. Și atunci m-a lovit, rău de tot: dorul de țară. La început am fost foarte buimacă, nu prea am înțeles ce se întâmplă. Doi ani de zile nu mi-a fost absolut deloc de RO, și am avut grijă să zic asta tuturor, și atunci, deodată, numai la asta mă gândeam: luminile de pe Magheru de Crăciun, primăvara pe Bld. Timișoara, iernile la Brănești, când îmi încălzeam picioarele pe sobă cu sora mea… Am încercat să îmi sun părinții mai des, să comunic mai mult și mai des cu sora mea, să mai fiu implicată în viețile lor; am încercat să păstrez legatura cu cât mai mulți prieteni prin Facebook, să fiu la curent cu știrile din RO; am încercat să îmi potolesc într-un fel dorul, și sentimentele de vinovăție și tristețe.

Așa că acum scriu. Scriu ca să îmi calmez dorul de țară, să îmi calmez conștiința și să îmi explic mie, iarăși și iarăși, că am făcut ce era mai bine și că totul va fi bine.

Categories: Gabriela