Archive

Archive for May, 2011

Cine sunt? (first post of a series)

May 19, 2011 Leave a comment

pentru Loredana

Cine sunt eu? Sau mai bine zis, ce sunt eu? Româncă? Americană? Româno-Americană? Americano-Româncă? Fostă romancă, actualmente confuză?

Tema identității, personale și naționale, este o problemă foarte spinoasă pentru orice imigrant. În primul rând, trebuie să fii onest cu tine însuți si să recunoși în ce măsură te-ai „americanizat”, voluntar sau nu, și cât de ok ești cu asta. În al doilea rând, ai întotdeauna de răspuns unei comunități de români, care la rândul ei nu este foarte sigură în ce măsura tolerează americanizarea. Adică e ok să lucrezi aici și să faci mult mai mulți bani decât „în țară” (a.k.a. în RO), atâta timp cât susții cu tărie că „America e nașpa, americanii sunt foarte proști și tot mai bine e în țară”. Există o anumită dualitate (nu, nu o să spun ipocrizie, pentru că nu e) și destul de multă confuzie în ceea ce privește atitudinea românilor din State față de România și față de America. Cred că mai am mult de reflectat până să ajung la orice fel de concluzie.

As far as I am concerned, credeam că am totul figured out când am venit aici. În primii doi ani, am funcționat pe principiul „sunt în America, deci vorbesc engleză și mă cufund complet în cultura americană”. Desigur, la un moment dat abordarea aceasta nu a mai funcționat și a trebuie să am multe conversații oneste cu mine însămi – conversații care încă au loc și azi.

Din nefericire, nu am o concluzie pentru postul acesta. Cred că este de fapt un prolog.

PS: postul următor trebuie să fie, neapărat, despre romgleză.

Categories: Gabriela

Mie nu îmi place să scriu

May 10, 2011 Leave a comment

Da, mie nu îmi place să scriu. Deoarece scrisul e un proces destul de dureros pentru mine, evit pe cât posibil să scriu. Și când știu că trebuie să scriu, evit să mă apuc; întotdeauna găsesc câte ceva de făcut: verificat mailul, trimis un SMS, cusut un nasture, spălat te-miri-ce, curățat mai-știu-eu-ce, lucruri pe care le tot evitam de câteva zile și care, deodată, devin foarte urgente.

Nu îmi place să scriu pentru că e greu și neplăcut. E greu pentru că mereu încerc să găsesc cuvântul perfect care să descrie cât mai exact o situație, cuvântul care să exprime fix cât vreau eu să exprime, nici mai mult nici mai puțin. E și mai greu să scriu în limba română pentru că trebuie să am grijă ca ceea ce scriu să nu mă „zgârie pe urechi” – adică să nu sune de parcă ar fi fost scris de un copil de clasa a 2-a, care de altfel scrie și pentru câteva ziare, reviste și siteuri românești. E neplăcut în sensul că nu simt plăcere atunci când scriu, genul de plăcere pe care o simt atunci când mănânc ciocolată sau când mă uit la poze cu mâțe pe net.

Și totuși…

Și totuși simt că trebuie să scriu. Trebuie să scriu indiferent de cât de peste mână îmi vine, indiferent de cât de mult îmi ia și indiferent de cât de chinuitor este procesul în sine. Pentru că, deși nu este plăcut, scrisul este totuși satisfăcător – am un fel de satisfacție a muncii făcute după ce scriu. Și simt că nu îmi pierd timpul degeaba.

PS: cine a zis că al doilea post e mai ușor de scris decât primul, a mințit!

Categories: Gabriela